Nu te recunosc Cornelia

Dimineata pura…

Te ating pe tine cu gingasie,

Jos ce mereu faci parte din mine

...

Sentimente ciudate ma inconjoara,

Frici ce alta data erau atuuri de mandrie.

...

Pe zi ce trece iti pierzi din culoare

Din zambet,

Din sclipire

...

Te stingi tu inocenta fiinta?

Tu delicata sclipire?

Te stingi tu din mine?

...

De ce vrei tu sa ma lasi fara de tine?

Cand eu mereu ma lupt sa traiesc prin tine....

.

Eu tot mai greu te rostesc,

Tot mai usor incep sa te indepartez...

.

Si dorul tau in suflet sta aprins

Pentru ca te pierd pe zi ce trece mai mult...

.

Vrei sa iti povestesc cum e sa nu te mai simti delicata si inocenta ?

As putea sa iti povestesc despre despre mine atunci...

Sentimente din trecut, prezent si poate viitor…

A trecut mult timp..

Acelasi sentiment port in trupul meu gol.

Totul e lipsit de culoare, de sunet

De glorie...

Sunt aceeasi si mereu alta...

Nu suport atingeri pe trupul meu frigid, si totusi le cersesc...

Resping cu scarba afectiunea tuturor.

Dar plang mereu ...

Dupa tine, dupa el, dupa ea, dupa voi...

Ce mai conteaza totusi in viata mea?

Stanca se sfarama incet in aceeasi singuratate obsedanta...

Umilinta

Atata viclenie in jurul meu...

Repet mereu al vostru sfant nume in minte.

De ce voi? Mizerabili, oamneni fara de suflet si fara de minte.

E tarziu si e de neschimbat,

Dar totusi de ce voi ?

E pustiu totul in mine,

Priveste in mine, gasesti rusine.

Sunt un nimeni...

Dar voi nici macar atat...

Da! Va reneg pe toti!

Nu sunte-ti sfinti nici prin nume!

Nici prin suflet!

Daramite prin fapte!

Sunteti epave !

Sunteti goi prin minte, fapte si cuvinte !

Furati fara regrete!

Cereti fara drepturi!

Frangeti fara de pasare...

Monstrii cum v-am numit mereu,

Asta a-ti fost, asta si ramane-ti.

Fiinte fara de integritate, fara de sine...

Fara de ratiune....

Tot ce ramane e de rusine....